Cât de grea e medicina în anul 1?

Cât e de grea medicina în anul 1?

Vreo 15 kg aş zice… dar totuşi, nu vă încredeţi în modul meu ochiometric de a cântări.

Uşor nu e. Nici imposibil. Mă gândeam dacă ar fi corect să postez acum articolul, sau să îl las pentru după admitere. Concluzia mea a fost că e mai bine acum, fiindcă mulţi o să îşi facă o idee poate mai precisă despre ce îi aşteaptă, sau de ce nu, chiar se vor ambiţiona să dea mai mult din eforturile lor, acum pe ultima sută de metri, să ajungă la ţintă.

Lexicul ăsta românesc nu are suficiente cuvinte care să descrie entuziasmul meu, după ce am aflat că am fost admisă la medicină. Era efectiv visul meu devenit realitate, eram în culmea extazului. După o săptamână de vacanţă, număram zilele până la 1 octombrie, abia aşteptam să înceapă facultatea. De fapt nici nu are rost să explic prea mult, o să vedeţi (hopefuly) pe propria piele cum se simte asta.

Totul a fost perfect, cu o singură problemă…nu era deloc ceea ce visasem eu. Nu era ceea ce mă aşteptam eu şi sentimentul ăsta m-a urmărit loial pe parcursul întregului an. Primul an de medicină nu a avut nimic în comun cu imaginea din mintea mea despre primul an de medicină, a fost ceva total diferit, şi chiar dacă am sesizat asta din prima zi, abia în momentul în care m-am oprit din goana confuză a rutinei bobocelului medicinist şi m-am aşezat liniştită în afara câmpului de luptă (metaforic vorbind), am putut realiza si admira complexitatea a ceea ce însemna acest început de drum. Nu ştiu sa precizez exact momentul revelaţiei, ştiu că am avut ceva tentative în primul semestru, dar în cel de-al doilea am înteles deplin şi am putut în final să spun din inimă ce mult îmi place la medicină. În primul semestru o spuneam mai mult din mândrie, să nu creadă ceilalţi că sunt o masochistă ce îşi chinuie sufletul în amfiteatrele UMF-ului. În primul semestru m-am plâns mai mult decât am învăţat, m-am concentrat mai mult pe părţile negative (unde nu erau, găseam eu), nu înţelegeam de ce trebuie să învăţăm aşa mult, aşa des, nu ştiam cum să învăţ. Cred că „confuzie” ar fi cuvântul ce ar descrie cel mai bine primul semestru. Plus că mi-am picat anatomia (găsiţi pe site un articol despre asta http://grilemedicina.com/cum-sa-pici-cu-brio-primul-si-cel-mai-important-examen-din-anul-i/ ). Primul şi cel mai important examen. Nu înţelegeam de ce, învăţasem mult, nu tot, dar mult. Mă simţeam cea mai proastă din grupă. Nu reuşeam să văd partea bună în toată afacerea. Acum pot spune că restanţa anato 1 e unul din cele mai benefice lucruri ce mi s-au întâmplat în primul an. A fost ca un duş rece, care te trezeşte din amorţeală, ca un avertisment care îmi spunea clar şi răspicat :” Hey, you are doing it wrong!” .  Aşa că am început să îmi pun întrebări, la care treptat le-am găsit răspunsul, am început să înţeleg rostul la atâta învăţat, am început să iubesc ceea ce fac, să învăţ cu plăcere şi să descopăr farmecul a ceea ce înseamnă primul an de medicină.

Materiile din primul an sunt, la modul cel mai practic, (cu mici exceptii, pe care nu le voi menţiona ) fundaţia pe care construieşti în anii mai mari. Sună foarte clişeic, ştiu, dar e pe bune. Cum vei putea învăţa anatomia patologică dacă tu nu ai noţiunile de anatomie? Sau cum vei înţelege fiziopatologia dacă nu ştii cum funcţionează fiziologic organismul? La fel cu biochimia, chiar şi fizica te ajută la chestii de laborator, primul ajutor e evident, chiar şi materiile mai de jumătate de semestru (precum ştiinţele comportamentului, bioetică, bazele comunicării medicale, psihologia) au părţile lor bune. De exemplu, la laboratoarele de ştiinţele comportamentului si psihologie am avut primele contacte cu pacienţii (pentru mine a fost fantaaaastic :D) . Cunoscătorii vor sesiza că nu am menţionat câteva materii (3), la care eu una nu le-am aflat rostul, indiferent cât m-am străduit dintre care, biostatistica se spune că te ajută cu licenţa (eu sunt mai reţinută de felul meu) şi una e sportul (faci suficient sport urcând Babeşul de 100 de ori pe zi)

Cum e să treci prin experienţa unei restanţe, s-ar putea intreba unii? Sau nu. Dar eu vă explic totuşi, să nu poată nimeni spune că nu a fost avertizat. RESTANŢA nu înseamnă că eşti prost, că nu ai ce căuta la medicină (nici măcar faptul că ai picat admiterea nu înseamnă că locul tău nu e la medicină, la fel cum nici faptul că ai intrat nu garantează că meriţi să fii doctor ), în schimb e o ocazie bună de a-ţi cultiva răbdarea, de a mai renunţa la orgolii, de a te ambiţiona să înveţi mai mult decât ceilalţi. Nu, nu fac o pledoarie pro-restanţe, ba chiar mi-aş dori să nu treceţi pe aici, că nu e deloc plăcut dupa 2 luni de examene, în timp ce colegii sunt în vacanţă, tu să tragi de tine să mai citesti o pagină, să mai bagi încă o informaţie în cap, plus să trăieşti cu panica ideii că dacă nu îl iei în restanţe 1, pici la taxă. Pentru mine a fost bine, am învăţat lecţii pe care altfel nu le-aş fi învăţat, şiiii, am luat note mult mai bune.

Realizez că încă nu am scris nici jumătate din ce aveam de gând, nu am apucat să vă spun de oamenii minunaţi pe care i-am cunoscut, de activităţile extra, sau alte sfaturi utile (a se înţelege prin „util” ideea că mi-aş fi dorit să fi ştiut acele lucruri mai repede). Poate cu altă ocazie.

Aşa că,dragă viitor boboc, care mai ai tare puţin până la admitere şi care citeşti cu entuziasm tot ce are legătură cu medicina şi doar asta o ai în minte şi tot despre asta ai vorbit cu toaaată lumea şi abia aştepţi să te vezi în halat şi cu papilianul sub braţ, NU TE LĂSA. Nu lăsa jos ştafeta. Mai e puţin, dă tot ce poţi în puţinul ăsta şi pregăteşte-te pentru adevărata aventură care începe după 1 octombrie.

Orice întrebare o ai, fie că e din materia de admitere, fie că e despre admitere sau despre vreo chestie din anul 1, nu ezita să ne-o transmiţi, ori pe site,la lista de întrebări, ori printr-un mesaj pe pagina noastră de facebook.  Muuult mult mult succes! Ti-a placut si vrei sa mai scriem? Da-i un share!