Eşecul: tragedie sau învăţătură ?

Acum ca s-au mai linistit apele dupa admitere, as dori sa vorbesc deschis si cat se poate de sincer despre ce inseamna nereusita. Nu am sa folosesc sub nicio forma clisee de genul: “Asa a fost sa fie”, “La anul sigur vei reusi” si nici nu am de gand sa spun cat de rau imi pare pentru cei care nu au intrat, pentru ca, adevarul dureros este ca nimanui nu ii pasa, iar singurii care isi exprima aceasta parere de rau cu onestitate sunt parintii si inca maxim 2-3 persoane. Totusi, acest regret al celor din jur nu prea ajuta cu nimic si de aceea m-am gandit sa scriu acest articol, deoarece, anul trecut am simtit nevoia sa vorbesc cu cineva care a trecut prin aceasta experienta si nu am avut cu cine.

Inca de la inceput vreau sa punctez faptul ca, insuccesul este privit mai ales in Romania, ca o drama inimaginabila sau chiar o rusine de nedescris. Acesta este un mod total gresit de a vedea lucrurile, facand acum referire la alte tari, unde raman elevi repetenti pe capete si nimeni nu se streseaza din cauza asta. Cel mai frustrant este faptul ca, exista printer cei picati, oameni mult mai bine pregatiti decat cei intrati, dar care au avut o zi mai proasta, sau nu au reusit sa isi gestioneze suficient de bine emotiile si timpul. Asa cum spunea profesorul meu de chimie, “Dupa expirarea timpului, nimeni nu te intreaba cat de mult ai stiut de fapt, sau cate raspunsuri ai pus din simpla intuitie”

Nu exista o reteta clara si sigura a succesului, pentru ca, fiecare are stilul lui de a invata, dar, as vrea sa enumar cateva sfaturi utile, chiar in ordinea in care ar trebui urmate de acum incolo:

1. Relaxeaza-te. Pana in octombrie nu pune mana pe absolut niciun manual. Tot ce trebuie sa faci este sa te deconectezi de absolut tot, deoarece, urmeaza un an in care va trebui sa muncesti foarte mult. Atentie la perioada in care toti colegii tai se vor muta la facultate. Constientizarea faptului ca nu vei fi la facultate in anul urmator se va face cu adevarat abia atunci.

2. Profesorii. Evalueaza in mod corect toate sedintele petrecute la meditatii. Daca simti ca totul a fost in regula, poti continua cu aceiasi oameni. Daca ei te-au incurcat cu informatii inutile mai mult decat te-au ajutat, atunci e timpul pentru o schimbare. Eu am inceput sa iau ore la Cluj cu profesori UMF doar pentru ca nu prea aveam alternative in orasul meu. Dupa parerea mea, orele la Cluj sunt overrated. Nu inseamna ca toti care fac meditatii la Cluj intra garantat. Ei au fost cei care mi-au explicat ce nu intelegeam si nimic mai mult. De invatat, tot tu trebuie sa o faci.

3. Pana in ianuarie nu faci altceva decat memorarea si intelegerea informatiei din cele 4 manuale care sunt specificate in bibliografie (eu zic ca cea mai buna metoda de a face acest lucru sunt testele redactionale pe care ti le poti da singur). Optional: la chimie am lucrat din mai multe carti, cum ar fi: Grile Timioara, Targu Mures, Bucuresti, Oradea, Sinteze Elena Alexandrescu (toate acestea sunt orientative, iar la grilele teoretice nu trebuie retinut decat ce scrie in manualele noastre, chiar daca prin aceste grile gasiti si alte informatii. P.S. Vacanta de Craciun 1 saptamana OBLIGATORIE

4. Grilele UMF Cluj. Cam de la jumatatea lunii ianuarie sau inceputul lui februarie, va trebui sa te apuci de rezolvarea grilelor de bio si chimie. Pana la simulare, acestea vor fi parcurse de 3 ori, iar de la simulare la admitere de inca 2 ori. Este foarte important ca in aceasta perioada sa nu neglijezi sub nicio forma materia. (un capitol repetat pe zi ar fi necesar). De asemenea, incearca sa rezolvi grilele de fiecare data ca si cum ar fi la prima vedere, fara sa pui un raspuns doar pentru ca stii ca ala e. Intreaba-ti profii absolut tot ce nu intelegi din grille (oricat de stupid ar fi) si nu lua niciodata un raspuns fara explicatie.

5. Simularea trebuie tratata cu maxima seriozitate, ca si cum ar fi examenul propriu-zis. Oricat ar spune toti despre irelevanta ei (cand erai in clasa a 12-a cam asa era), adevarul este ca, acum, ea iti cam prezice nota de la admitere. Indicat ar fi sa te afli in primii 150 si sa tii cont de faptul ca de la simulare mai cresti cu maxim 1,5 puncte. Trebuie sa fii atent si sa iti dai seama exact und ar mai trebui sa lucrezi, deoarece nu mai ai prea mult timp.

6. Admiterea. In perioada dintre simulare si admitere va trebui sa iti umpli toate golurile pe care le ai si sa ajungi sa poti raspunde la orice intrebari cu usurinta. Cel mai important este sa nu te obosesti sub nicio forma, iar in saptamana dinaintea admiterii sa repeti doar ce consideri ca nu stapanesti atat de bine si sa te odihnesti cat poti de mult. (In ziua de dinainte nu se repeta decat dimineata si ATAT!)

medicine life

Trebuie sa intelegi ca ai un avantaj in fata celor de clasa a 12-a (care au scoala si BAC), de care va trebui sa profiti cat poti de mult. Poti sa iti mai iei din cand in cand cate o zi libera in cazul in care esti obosit. Eu consider ca este mai bine sa inveti 5-6 ore/zi in mod eficient (adica fara nicio distragere), decat 10 ore pline de pauze,telefon,neatentie. Daca muncesti cu ambitie, cu siguranta vei avea rezultate.

Mult success si rabdare ! Cu mult drag, Cezara Pintea, o viitoare studenta respinsa in anul 2015.




3 thoughts on “Eşecul: tragedie sau învăţătură ?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: