Martor la operație

Intervențiile chirurgicale sunt și mereu vor fi ceva interesant pentru studenții mediciniști cel puțin, chiar dacă mulți dintre ei nici nu vor să audă de specializări chirurgicale. (de ex. eu) Fie vrei să vezi cum un chirurg foarte bine pregătit abordează operația sau ești curios să vezi cum arată organele interne în stare naturală și ce înseamnă o sală de operații împreună cu echipa care realizează intervenția.

Înainte de a povesti, vreau să vă spun câte ceva despre cazul în sine. Tumoră malignă de sigmă/colon (nu știu exact detaliile) care trebuie excizată împreună cu o porțiune din colon, posibil și rect. Situație destul de tristă după părerea mea, deoarece unul din scenarii implică și crearea unui anus contra naturii. Cu alte cuvinte, pacienta n-ar mai fi dus deloc o viață normală. Ce mai vreau să menționez aici este că, dacă pacienta s-ar fi prezentat mai repede la doctor, ar fi putut să surprindă tumora într-un stadiu de dezvoltare mai încipient și tratamentul ar fi fost probabil mai conservator. Pe scurt: mai bine să fii sigur decât să spui “las’ că trecee de la sine” !

Pe când am ajuns în sala de operație de la Medicală V, pacienta fusese deja anesteziată, intubată și singura parte a ei pe care puteam să o observ era câmpul operator, foarte bine izolat. Era înconjurată de o mică armată de oameni a căror treabă era să o țină în viață și să efectueze tratamentul chirurgical: medicul chirurg specialist, medicul chirurg rezident, instrumentara, 2 asistente, medicul anestezist care mereu era cu ochii pe semnele vitale ale pacientei și încă 2 asistente . Acestei mici armate ne-am alăturat noi cei 7 studenți extrem de curioși, însă, în același timp, foarte atenți să nu încurcăm și, Doamne ferește, să atingem suprafețele sterile sau măsuța cu instrumentele. De altfel, mereu ni s-a atras atenția cu privire la asta când ne deplasam prin sala de operație destul de mică, dar foarte bine dotată, cum ar spune românul “ultimu’ răcnet”.

sursă : https://pixabay.com/en/surgery-tools-vice-ig%C5%82otrzymacz-1662206/

sursă : https://pixabay.com/en/surgery-tools-vice-ig%C5%82otrzymacz-1662206/

De îndată ce am ajuns, medicul chirurg a început să efectueze incizia. Aș încerca să menționez locul în care a fost efectuată incizia, însă faptul că anatomia și chirurgia nu sunt punctele mele forte îmi sugerează să mă abțin. De asemenea, vizibilitatea nu era un grozavă, locurile bune erau ocupate de cei care făceau operația și care răspundeau de ea, nu de spectatori. Însă, fie că aveai loc în față sau nu, fosele tale nazale tot erau “lovite” de mirosul grăsimii prăjite de electrocauter, un miros care părea să mă bântuie puțin pe parcursul zilei respective. Nu e plăcut, dar e suportabil.

Până mi-am găsit un loc decent, chirurgul ajunsese deja să aibă acces la cavitatea abdominală. Era foarte uimit de cât de slabă era pacienta și cât de bine se putea studia anatomia pe ea. Ce mi-a plăcut foarte mult a fost că acesta a profitat de ocazie pentru a ne arăta atât nouă, cât mai ales chirurgului rezident, diverse organe și anatomia acestora. Intestin subțire, intestin gros, uter, vezică urinară, precum și faptul că ureterul răspunde la lovire ușoară printr-o mișcare peristaltică (pe care nu am reușit să le văd din păcate). Aș fi vrut mai ales să văd mișcarea ureterului deoarece mi se pare destul de greu să-mi imaginez în mod normal că părți din cavitatea abdominală, care din exterior par imobile, s-ar mișca în interiorul tău. Adică, voi vă gândiți adesea că în burta voastră există niște chestii ca niște tentacule legate unul de celălalt și care se mișcă după cum au chef fără să țină cont de ce vreți voi? Sau ați realizat că toate aceste “tentacule” digestive au atașat un sistem nervos propriu, un fel de al 2-lea creier, sistemul nervos enteric, care le controlează chiar și în absența legăturii cu creierul?




Însă ce mi s-a părut absolut superb a fost aorta abdominală, văzută pe viu, cea mai mare arteră a cavității abdominale. Ba chiar mai mult, chirurgul a prins și una din arterele mezenterice între degete pentru a ne arăta cum pulsează. Iar eu, cel puțin, stăteam și mă uitam ca … la poarta nouă la artera cum pulsa ușor, de parcă nu mai văzusem un puls niciodată. E incredibil să vezi organele pe viu și în starea lor naturală, neconservată, ba chiar în starea lor de funcționare și nu conservate și “uscate” în formol sau în atlas. Apropo de atlas, chirurgul ne-a atras atenția că în realitate organele nu stau așa de frumos depărtate ca și cum sunt pictate în atlas, spațiul e destul de mic în interiorul corpului. Uitați-vă doar în oglindă la abdomenul vostru și închipuiți-vă câte organe intră acolo: un intestin subțire lung, un ficat, stomac, pancreas, intestin gros cu ciucuri grăsoși 😀 , etc. Pacienta era și mai mică de statură, ce-i drept.

Toate aceste lucruri s-au întâmplat așteptându-l pe domnul profesor, al cărui caz era, cel mai probabil. Până acesta a ajuns în sală, disecția planului de rezecție a colonului începuse. Din păcate, după ce profesorul a venit la cârma operației, a cam trebuit să reducem numărul studenților din sală, care devenise cam aglomerată. Așadar, nu vă mai pot povesti ce nu am mai văzut și nici finalul operației.

În schimb, vă pot spune că am o nespusă admirație față de chirurgi, poate și din cauză că eu unul nu m-aș vedea făcând așa ceva niciodată. Pur și simplu nu mă atrage deloc acest domeniu în așa fel încât să-l practic. Consider că pentru a deveni chirurg, ai nevoie de o pasiune incredibilă pentru anatomie întâi și apoi plăcerea de a tăia. Da, plăcerea de a tăia pentru a-i face bine pacientului, ai nevoie și de un caracter relativ puternic pentru a trece peste reacția inițială de a nu practica o incizie. De asemenea, îmi închipui că există destule situații în care operațiile nu decurg întocmai cum au fost plănuite, astfel că un chirurg bun are nevoie și de stăpânire de sine și de o pregătire incredibilă pentru a ști ce trebuie să facă. Ca să nu spun că rezidențiatul e lung, trebuie să ai o manualitate și o vedere excelentă și răbdare multă. Sigur, sunt și chirurgi mai puțin buni, fiecare pădure are uscăciunile ei, dar fiți voi mai buni!

Și astfel ajungem în punctul în care vreau să-i felicit și să-i încurajez pe cei care vor să aleagă o specialitate chirurgicală! Dacă voi simțiți că aceasta este chemarea voastră, nu vă lăsați afectați de dificultățile care pot să apară. Din contră, fiți mai puternici după fiecare obstacol;  dacă veți cădea, ridicați-vă apoi mai tare! Este visul vostru, la urma urmei, urmați-l până la capăt!

Nu uitați, în mâinile voastre se va afla o viață pentru care veți lupta!


https://www.facebook.com/romedicus/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: