Având în vedere că numarul de vizualizări a crescut în ultimul timp, iar host-ul plătit lunar de noi nu mai face față am decis să schimbăm host-ul și prin asta să îmbunatațim serviciile oferite. Orice donație cât de mică ne poate ajuta să ținem site-ul online. Link către paginaOK
[the_ad id=”529″] Am fost contactat de o persoană, care preferă să ramană anonim, în ideea ca îi place mult ceea ce facem și ar vrea să ne povestească și o experiență personală legat de ultimul articol De ce am ales Cluj-Napoca? Mie unul mi-a placut mult cum a scris și am decis să postez articolul:
Relativ recent, m-am întors din Toulouse pentru a susține a doua oară admiterea la UMF Cluj. Întâi m-am implicat în prea multe într-a XII-a, având admiterea că unul dintre țeluri, în loc să fie în topul priorităților, deci rezultatul nu a fost pozitiv. În Franța, pe lângă impactul emoțional, la finalul anului ar fi urmat un examen cu promovabilitatea sub 10% pentru care mi-am dat seama că nu aș fi putut să mă pregătesc la timp, având în vedere că era primul contact cu invatatmantul superior, în franceză și într-un domeniu de talia medicinei, am rezistat două luni. Ironic e faptul că, în afară, eram întrebată constant de ce nu am rămas să fac medicina în România, iar odată întoarsă aici, toți mă întrebau de ce nu am rămas în Franța, pentru că „acolo e altfel, e altceva”.
Venind din partea opusă a țării și după puține contacte cu Clujul, nimeni nu-mi înțelegea dezamăgirea de pe urma admiterii, având în vedere că urma să plec în străinătate la studii (aplicasem din timpul anului). Primul an de medicină în Franța presupune 13h de lucru pe zi, fără manuale, având ca suport power-pointurile de la cursuri imprimate, subiectele din anii trecuți și culegerile oferite de Tutorat, fiind vorba de asociația studenților de anul ÎI pusă pe picioare doar pentru a-i ajuta pe cei de anul I să promoveze. Două examene, în ianuarie și în mai, după care se face media, 916 studenți, dintre care rămân doar 80: odată ce te încadrezi în numerus clausus, intri în anul ÎI de facultate. Simulări de examen pe materii, săptămânale, oferite de Turorat, dar fără garanția că tipurile de exerciții propuse sunt în același stil cu cele date de profesori, și posibilitatea de a avea un „tutore personalizat”. Reportofoane, laptopuri[the_ad id=”529″], săli de curs cu o capacitate de 400 persoane și mai mult, un întreg cult în jurul studenților „primants” și „doublants”, cei ce fac anul I de medicină pentru prima, respectiv a două oară.
Un student are dreptul să încerce medicina în Franța de doar două ori. Dacă eșuează și a două oară, e reorientat în cadrul universității sau poate să încerce medicina într-o altă țara (de unde, numărul mare de francezi ce vin la noi). Cu o arogantă moderată, așezați în spatele amfiteatrelor, dublantii își permit glume cu profesorii, printr-un stătut fictiv, pe când primantii se pot încadra în trei categorii:
1 .Dezorientați și împinși spre medicină de părinți (de obicei, nu rezistă întregul an)
2.Dezorientați la început, dar suficient de motivați încât să facă față în final
3.Cei care au prieteni ce au trecut de primul an, deci au primit niște materiale în prealabil, după care să stabilească un prim contact sau să înceapă să-și învețe efectiv din timp.
Posibilitătile de pregătire pentru medicină sunt mult diferite de cele de la noi. Cea mai „la indemana” modalitate de a te pregăti e să urmezi cursurile de două săptămani, susținute chiar înaintea începerii anului universitar de membri ai Tutoratului. Sunt gratuite și incearcă să acopere o mare parte a materiei ce urmează a fi predată. Cea de a două posibilitate e pregătirea cu un profesor în cadrul unei firme particulare, „prepa”-ul, având costuri pe măsură, în jurul sumei de 5000 de euro pentru un an de pregătire pentru medicină la toate materiile, cu variații în funcție de venitul părintilor.
Ideea e că ajungi să te descurci, să afli dedesubturile sistemului, astfel încât să ții pasul cu nativii. Niciun sfat nu te poate pregăti îndeajuns pentru ceea ce înfrunți de unul singur, dar îi dai de capăt. Totuși, eu am ajuns să mă descurc prea târziu și mi-am dat seamă că nu pot lupta constant împotriva voinței mele: clasică luptă creier VS. inimă. Am ajuns la concluzia că dacă vrei să înveți medicina în Franța, trebuie să pleci acolo doar pentru medicină, nu pentru Franța.
Încercam să le explic francezilor sentimentul de apartenență pe care îl am față de Cluj, oraș căruia, de fapt, nu i-am aparținut niciodată. Într-o zi, am cunoscut o colegă care părea foarte interesată de România și de medicină de aici. În timpul discuției, mă întreabă deodată, entuziasmata: „Est-ce que tu connais Cluj?” Ironia sorții, hah? Știu că medicină nu e ușoară nicăieri, dar cred că mediul în care o înveți contează. Orașul asta are acel ceva, e viu, îți transmite o energie bună ce face că luptă cu Corintul și cele trei manuale de chimie (deocamdată) să merite.
Dacă ai și tu o experiență ce merită împărtășită, trebuie doar să ne contactezi și să ne povestești !